Circuit Georgia

Circuit Georgia

Georgia Partener RO TEAM TOUR

Itinerar

Ziua 1
Check-in și îmbarcare pe Aeroportul Internațional din București pentru zborul cu destinația Tbilisi. Sosire și transfer la hotel. Seara, cazare la hotel Holiday Inn Express 4* sau similar în zona Tbilisi.
Ziua 2
Mic dejun. Tur de oraș pietonal în Tbilisi. Turul începe la Biserica Metekhi, de unde se poate admira o vedere panoramică asupra întregului oraș vechi, apoi se vizitează mai multe obiective istorice și moderne, precum Catedrala Sioni, Biserica Anchiskhati, Kararan Saray, Sinagoga, Podul Păcii, Teatrul de Marionete și multe altele. Se organizează și o plimbare cu telecabina de la Parcul Rike la Cetatea Narikala, iar în final se vizitează cartierul băilor cu sulf, cu mozaicurile lor frumoase colorate și cupole din cărămidă. Seara, cină cu spectacol tradițional georgian. Cazare la hotel Holiday Inn Express 4* sau similar în zona Tbilisi.
Ziua 3
Mic dejun. Ziua este liberă pentru explorarea orașului pe cont propriu sau opțional* excursie Sighnaghi și zona viticolă. Excursia începe cu un drum pitoresc prin Pasul Gombori (1620 m). Se vizitează casa-muzeu a lui Alexander Chavchavadze, faimosul poet georgian din secolul al XIX-lea, cu grădina sa fermecătoare. Ulterior, se vizitează o cramă locală, unde se organizează prânzul cu degustare de vinuri. După masă, participare la un atelier de preparare a dulciurilor georgiene Churckhela și de coacere a pâinii locale, apoi vizită în pitorescul orășel Sighnaghi, adesea numit „Toscana georgiană", ce oferă o vedere panoramică asupra Văii Alazani cu fascinantii Munți Caucaz în fundal. Seara, cazare la hotel Holiday Inn Express 4* sau similar în zona Tbilisi.
Ziua 4
Mic dejun. Dimineața se pleacă către vechea capitală a Georgiei, Mtskheta. Aici se vizitează două dintre cele mai importante locuri sacre: Mănăstirea Jvari (secolul al VI-lea), de unde se poate admira o vedere fabuloasă, apoi Catedrala Svetiskhoveli construită din pietre verzui (secolul al XI-lea), unde, conform legendei, este îngropat giulgiul lui Hristos. Ambele situri sunt pe Lista Patrimoniului UNESCO. În Gori, orașul natal al lui Stalin, se face oprire foto la muzeul său. Traseul continuă cu fascinantul oraș antic de peșteri Uplistsikhe, o impresionantă bijuterie arheologică sculptată în roca moale, fiind o mărturie vie a culturii georgiene antice. Situat strategic pe Drumul Mătăsii, Uplistsikhe a servit ca un centru important pentru comerț și cultură, având o varietate de locuințe în peșteri, palate, temple, teatre, depozite și un sistem sofisticat de irigații. După vizită drumul continuă spre Kutaisi. Seara, cazare la hotel Kutaisi Inn 4* sau similar în zona Kutaisi.
Ziua 5
Mic dejun. Ziua începe cu o vizită la Catedrala Bagrati, contruită în anul 1003, fiind inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Transfer spre pitorescul oraș Tskaltubo pentru a vizita o remarcabilă minune naturală, și anume Peștera Carstică Prometheus. Vizita implică o călătorie de neuitat în inima peșterii, parcurgând aproximativ un kilometru prin pasajele sale misterioase. Pe traseu, se pot admira formațiunile de calcar care au fost modelate de natură timp de milenii. Retur în Kutaisi. Seara, cazare la hotel Kutaisi Inn 4* sau similar în zona Kutaisi.
Ziua 6
Mic dejun. Plecare spre Batumi, o adevărată perlă a Mării Negre, oraș unde se împletesc elementele de arhitectură veche și cea modernă. În ultimii ani, mulți arhitecți europeni proeminenți au putut să-și întruchipeze aici ideile interesante. Se vizitează Piața Era, în centrul căreia se află o statuie a Medeei și a Lânii de Aur. Apoi se face o plimbare pe promenadă, unde există o serie de lucrări create de artiști contemporani. Nu trebuie omisă sculptura „Ali și Nino", care înfățișează faimoasele personaje din celebrul roman al lui Kurban Said despre dragostea tragică dintre tânărul azer Ali și prințesa georgiană Nino. Figurile se apropie încet una de cealaltă, se întâlnesc pentru scurt timp, se împletesc, apoi se îndepărtează, captând astfel atenția tuturor vizitatorilor. Seara, cazare la hotel Graphic 4* sau similar în zona Batumi.
Ziua 7
Mic dejun. Ziua este liberă pentru a explora orașul pe cont propriu, pentru plimbări pe faleză sau relaxare la plaja acoperită cu nisip negru vulcanic. Seara, cazare la hotel Graphic 4* sau similar în zona Batumi.
Ziua 8
Transfer la aeroportul din Batumi pentru check-in și îmbarcare pe zborul cu destinația București.

Servicii incluse
  • Exursie la Sighnaghi și zona viticolă (include prânz și degustare de vin): 109 Eur/ persoană (minim 10 persoane participante la excursie)
  • Condiții de calatorie:
  • Cetăţenilor români li se permite intrarea în Georgia atât în baza unui document de călătorie (paşaport diplomatic / simplu / temporar), cât şi în baza cărţii de identitate.
Servicii neincluse

Detaliile despre servicii neincluse nu sunt furnizate explicit pentru acest circuit.

Rezervă Locul

de la 1299 EUR / persoană

Tarif informativ